Panorama

Categoria:

Știați că:

Citeste mai mult

Cele 20 de religii și confesiuni recunoscute sunt:

Culte creștine tradiționale:

Deși există o minoritate activă și puternic religioasă, pentru cea mai mare parte a societății credința are un rol mai degrabă redus, neconvertindu-se în acțiuni sociale și politice concrete”, potrivit infograficului.

Acesta mai arată că aproape toți cetățenii României cred în Dumnezeu (95%) și/sau se consideră religioși (89%), 44% afirmă că se roagă zilnic, iar 33% se consideră „religioși practicanți”.

On a rudimentary level, Europe is divided along three religious lines: Protestant in the north and west, Catholic in the south and Orthodox in the east. Each of these churches is further subdivided liturgically and nationally. There are state churches in countries like England, Malta, Denmark and Iceland. In other countries, the state religion has decreased in importance since the 19th century. For example, although the Netherlands were officially a Protestant country until 1848, Catholics now form the largest group of believers, with 24 percent of the Dutch identifying as Catholic in 2015. The various Protestant churches are attended by roughly 15 percent of the Dutch.

Sources:

https://www.statista.com/topics/3977/religion-in-europe/

Dincolo de statisticile comandate de diferite organisme, din perspectivă teologică și sociologică situată în partea estică a Europei, România se identifică într-c proporție covârșitor majoritară confesiunii creștine de factură ortodoxă. Relația cu celelalte culte și celelalte religii fiind în general de bună vecinătate și coexistență pașnică.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Religia_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/romanii-si-religia-95-cred-in-dumnezeu-21-merg-la-biserica-918855

http://nou2.ise.ro/wp-content/uploads/2008/08/2008_lucrare_TE.pdf

Categoria:

Știați că:

Citeste mai mult

Citește mai mult: Pentru ca un individ sau un grup să devină "radicalizat", sunt de obicei prezente trei componente. Acestea sunt existența unei ideologii radicale; implicarea unui radical care propagă acea ideologie și prezența vulnerabilităților și a factorilor locali care sporesc sensibilitatea indivizilor sau grupurilor față de radicalizare. Pentru ca aceste vulnerabilități să fie exploatate pe deplin, va exista o lipsă de factori care altfel ar proteja sau ar acționa ca un obstacol în calea radicalizării. Cercetările sugerează că există două etape în procesul radicalizării. Prima etapă reprezintă o călătorie atitudinală, este etapa în care un individ își formează opinii extremiste. A doua etapă vizează schimbarea de comportament, este etapa în care opiniile extremiste devin acțiuni violente.

O stare de spirit vulnerabilă este considerată a fi rezultatul unei combinații de factori, care pot include: • aspecte de fond (de exemplu, infracționalitate înrădăcinată, fundal familial tulburat);

• experiențe si influente (e.g. prieteni, familie, media),

• nevoile psihologice nesatisfăcute (pentru apartenență, statut și sens)

Toate aceste creează deschiderea pentru adoptarea unei ideologii extremiste.

 

Cazuistica și observațiile instituțiilor de ordine publică și securitate națională din România indică, pe de o parte, faptul că societatea românească se confruntă cu mult mai puține cazuri de radicalizare islamică față de alte societăți europene. În țara noastră, șansele ca (auto)radicalizarea să se concretizeze în manifestări violente, statistic sunt foarte scăzute. Majoritatea factorilor favorizanți radicalizării islamice nu se regăsesc în realitatea socio-politică românească, iar masa socială susceptibilă să rezoneze la aceștia sau să le cadă victimă este considerabil mai puțin numeroasă decât în majoritatea statelor europene. În această situație, fără a ignora cazurile manifeste de radicalizare, care necesită atenție și intervenție imediată, instituțiile statului român sunt mai preocupate de identificarea unor mecanisme și modalități concrete de acțiune preventivă, destinate menținerii nivelului scăzut al radicalizării islamice și minimizării posibilităților ca acest fenomen să găsească teren fertil în țara noastră.

Citește mai mult:

Există totuși un potențial de radicalizare religioasă în contextul multifuncționalității confesionale într-o țară majoritar creștin ortodoxă? În acest sens scenariile s-ar putea structura în două direcții: fie în acutizarea din perspectivă teologico-dogmatică a diferenței dintre culte (aspect nociv pe care realitatea istorică a demonstrat-o prin separarea Biserici Catolice de Biserica Ortodoxă, vezi Schisma din 1054, prin desprinderea cultelor neoprotestante din Biserica Catolică) sau printr-o dictatură ideologică totalitară (așa cum s-a întâmplat în perioada comunistă, când s-a suprimat cu agresivitate dreptul la exprimare religioasă). Mai nou, se poate prefigura în viitor o dictatură a minorităților sociale, sexuale sau de alt gen, care pot încălca ușor drepturile omului în condițiile unei lipse totale de reacție a autorităților și a unor politici ferme ale statului în ceea ce privește respectarea democratică a drepturilor omului privind aderarea liberă la propria religie și la formele ei de manifestare. Așadar încălcarea dreptului liberului arbitru poate constitui o formă serioasă de radicalizare, într-un context în care echilibrul social este scăpat de sub control de către un stat incapabil să gestioneze coerent și democratic relația dintre majoritate și minoritate.

https://www.concordia.website/openfile/360?PHPSESSID=6vagtb8l9o0d09u0j8191t12d2

https://intelligence.sri.ro/autoradicalizarea-islamica-prevenirea-si-combaterea-unei-manifestari-necuantificabile/

necula.info/_paradoxul islamului

Rudolf Peters, Jihad in clasical and modern islam, Princeton, 1996

Charles Leibman-Extremism as a religious norm” Journal for the Scientific Study of Religion, 1983,22()1

Categoria:

Știați că:

Citeste mai mult

Citește mai mult:  Comparând tinerii din România cu cei europeni, observăm că ponderea celor care se consideră persoane religioase (indiferent dacă merg sau nu la biserică) este mai mare la noi decât în celelalte țări europene.  Dincolo de autopercepția religiozității sau de comportamentul asociat cu o anumită credință religioasă, majoritatea percep instituțiile bisericești, ca instanțe menită să ajute oamenii pe parcursul vieții.

La capitolul comportamente și atitudini religioase, unele statistici constată că tinerii din România, comparativ cu adulții, merg mai rar la biserică, acordă o importanță mai mică lui Dumnezeu în viața lor, se roagă mai rar și cred mai mult într-o divinitate impersonală, într-o „forță a vieții” decât într-un Dumnezeu întrupat. Comparativ cu tinerii din celelalte țări europene, tinerii români merg mai des la slujbe, acordă mai multă importanță lui Dumnezeu și se roagă mai des decât aceștia.

Educația religioasă contribuie la depășirea ignoranței religioase, care poate favoriza atitudini ideologice de intoleranță. Libertatea religioasă reprezintă un Dar oferit de Dumnezeu, omului, iar educația religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinței părinților și a copiilor. Libertatea religioasă nu trebuie asociată cu indiferență spirituală, ci cu capacitatea omului de a alege valori spirituale, care îmbogățesc viața persoanei și a comunităților umane.

Deoarece deficitul de spiritualitate sau de sens existențial al societății tehniciste de astăzi are consecințe negative pentru orientarea tinerilor în societate, în promovarea unei educații integrale, educație ce unește viața spirituală profundă cu formarea științifică, cultele religioase doresc o cooperare mai strânsă cu  autoritățile.

Fundalul social orchestrează de cele mai multe ori și imprimă tendințe de dezvoltare morală a tinerilor înrâurind comportamental atitudini si deprinderi care să permită sau nu o orientare către valori. S-a constatat că studiul religiozității tinerilor cunoaște puține cercetări în psihologia dezvoltării copilului, ceea ce pare surprinzător, dat fiind faptul că psihologi ca Stanley Hall au recunoscut că adolescența și copilăria sunt perioade importante în dezvoltarea moral-religioasă. Dacă am defini spiritualitatea ca sete după dimensiunea transcendentă și căutarea sensului, atunci cu siguranță putem afirma că tinerii au puternice preocupări de natură spirituală: ei caută experiența venerării și uimirii uneori cu o intensitate pe care nici adulții nu o depășesc.

Rezultatele cercetărilor confirmă faptul că educația religioasă are un puternic impact asupra formării personalității armonioase a tinerilor. Se remarcă și o dezvoltare pozitivă a laturii morale și a comportamentelor prosociale, a implicării active în spațiul socio-cultural al tinerilor, o stimulare a comportamentelor civice. S-a constatat de asemenea că, educația religioasă are consecințe benefice în rândul tinerilor, cu atât mai mult cu cât fenomenul globalizării se confruntă cu valuri de violență, consumul, de droguri, alcool și instabilitate la nivel social. Tinerii înșiși remarcă rolul de integrator cultural al religiei.

Roger L. Dudley, De ce resping adolescenții religia? Și ce este de făcut?, Editura "Viață și sănătate", București, 1999.

http://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr.5-6-2012/08-LMARIUS.pdf

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/categorii/economic--social/16663-lumin-pentru-via-importana-orei-de-religie-pentru-educatia-copiilor-și-tinerilor-apelul-consiliului-consultativ-al-cultelor-din-romania.html

http://ziarullumina.ro/adolescentii-si-valorile-credintei-10975.html

https://www.academia.edu/12763695/Consecin%C5%A3e_ale_educa%C5%A3iei_religioase_asupra_form%C4%83rii_conduitelor_tinerilor._Perspectiva_beneficiarilor

Categoria:

Știați că:

Citeste mai mult

Agenda europeană privind securitatea din 20154 a stabilit modalitățile prin care UE ar putea sprijini statele membre în combaterea terorismului. Aceasta pune accentul pe prevenirea radicalizării și pe amenințarea reprezentată de luptătorii teroriști străini (cei care se întorc în Europa după ce s-au alăturat unor grupări teroriste din zone de conflict). Agenda sublinia în plus nevoia de a proteja mai bine cetățenii și infrastructurile critice și de a aborda lupta împotriva terorismului și în afara granițelor UE. Era, de asemenea, evidențiată importanța sancționării teroriștilor și a susținătorilor lor, precum și importanța blocării accesului lor la fonduri, la arme de foc și la explozivi. Agenda punea în evidență și nevoia îmbunătățirii schimburilor de informații în vederea depistării persoanelor implicate în activități teroriste.

Se poate constata, așadar, că acțiunile României în acest domeniu se concentrează în primul rând asupra componentei de prevenire, aspect care este în acord cu nivelul prezenței fenomenului radicalizării pe teritoriul național. Deși ne aflăm la început de drum în acest demers, eforturile depuse trebuie să se încadreze pe coordonatele eficienței și fezabilității în raport cu rezultatele urmărite în plan național. Este legitim să ne întrebăm în acest moment: care este cea mai bună soluție pentru obținerea acestui deziderat? Poate fi o bună cooperare interinstituțională sau poate parteneriatul public privat… de ce nu o implicare activă a societății civile? Un lucru este cert: acțiunea potrivită se concepe în baza unei cunoașteri adecvate, chiar și a unei manifestări care – la acest moment – pare necuantificabilă.

http://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/security/20180316STO99922/cum-sa-oprim-terorismul-masurile-ue-infografic

https://intelligence.sri.ro/autoradicalizarea-islamica-prevenirea-si-combaterea-unei-manifestari-necuantificabile/

Categoria:

Știați că:

Citeste mai mult

Provocările sau încercările dialogului interreligios sunt în primul rând de ordin spiritual.

  1. Provocare pentru iubirea față de aproapele:adică avem noi, oare, capacitatea spirituală de a întâlni și a-l primi pe străinul a cărui etnie și religiesunt diferite de cele ale noastre?
  2. Provocare pentru deșteptarea duhovnicească:avem noi, oare, capacitatea de a afla chiar și în deosebiri prilejuri de a învăța de la ceilalți anumite valori pe care le-am uitat sau pe care le-am cultivat prea puțin, cum ar fi fervoarea rugăciunii, practicarea postului, bucuria ospitalității și importanța centrală a familiei în viața omului, dimensiunea profundă a vieții comunitare, rolul generozității și al gratuității în celebrarea vieții, armonia relațiilor cu ceilalți?
  3. Provocare pentru fidelitatea față de propria identitate religioasă, adică: cum să putem rămâne aceiași când totul este diferit în jurul nostru? Cum să-ți păstrezi identitatea religioasă fiind minoritar, într-un context diferit? Cum să rămâi nepracticant într-un context religios în care practicarea religiei este esențială pentru existența umană?
  4. Provocare pentru solidaritatea, prin rugăciune și faptă, cu minoritățile creștine aflate în dificultate sau chiar persecutate în diferitele părți ale lumii.

Papa Francisc s-a adresat oaspeților francezi de diferite crezuri, astfel ”veți putea să vă susțineți reciproc pentru a fi ca pomii bine plantați, înrădăcinați în solul istoriei și tradițiilor voastre contribuind  ca oameni de bună credință la transformarea «zi după zi a aerului poluat al urii în oxigenul fraternității» (ibid.).
Papa Francisc: ”Vă încurajez să faceți să crească o cultură a întâlnirii și a dialogului, a promovării păcii și să apărați, cu blândețe și respect, sacralitatea oricărei vieți umane împotriva oricărei forme de violență fizică, socială, educativă sau psihologică. Vă îndemn să ne rugăm unii pentru alții, să cerem de la Dumnezeu darul păcii pentru fiecare dintre noi. Îl rog pe Dumnezeu , părintele tuturor oamenilor să ne ajute să mergem ca frații pe calea întâlnirii, dialogului și concordiei în spirit de colaborare și de prietenie!”.

Dialogul interreligios la nivel național și internațional între reprezentanții diferitelor religii trebuie completat printr-o educație și o formare permanent favorabilă dialogului interreligios atât în școlile teologice ale diferitelor confesiuni și religii, precum și în comunitățile liturgice. Astfel încât dialogul să nu se realizeze printr-o simplă directivă sau recomandare venită din afară, ci să devină o stare de spirit și o practică obișnuită, pentru binele comun al cultelor religioase, al societății și al culturii conviețuirii. Dialogul interreligios va trebui să facă față noilor probleme ale societății, precum: libertatea lipsită de responsabilitate, polarizarea socială, sărăcia, criza valorilor, șomajul, criza familiei etc. În acest sens, libertatea religioasă trebuie să se afirme și în coresponsabilitate socială și cooperare între culte în favoarea demnității umane și a binelui comun. Pentru a apăra mereu și pretutindeni demnitatea umană, drepturile omului, libertatea de exprimare, democrația, Statul de drept și alte valori care constituie astăzi baza dialogului, este necesar existența unor convingeri ferme și cultivarea unei spiritualități profunde.

În acest sens Patriarhul Biserici Ortodoxe Române, Daniel preciza:

În pofida deosebirilor de religie și de cultură, de abordare sau de motivație, în fața suferinței și a umilirii demnității umane, Bisericile, religiile, Statele, organizațiile internaționale și indivizii au din ce în ce mai mult o responsabilitate comună față de viața umană și față de ocrotirea naturii și a mediului înconjurător. Prin urmare, libertatea noastră spirituală autentică se măsoară după intensitatea iubirii sau solidarității noastre față de persoanele sau popoarele aflate în dificultate.

În mod paradoxal, secularizarea societății actuale îndeamnă la căutarea sfințeniei, care unește în ea pacea și dreptatea, responsabilitatea și iertarea, drepturile celorlalți și îndatoririle noastre, întrucât izvorul sfințeniei este dragostea frățească (diferită de iubirea pătimașă și posesivă) care-și are rădăcinile în Dumnezeu, Prietenul veșnic și Avocatul umanității. Într-o societate secularizată se câștigă pe planul libertății individuale, dar se slăbește comuniunea cu ceilalți la nivelul familiei și al societății.”

http://ziarullumina.ro/provocarile-dialogului-interreligios-12288.html

https://www.vaticannews.va/ro/papa/news/2018-06/papa-francisc-discurs-emouna-fraternite-alumni-dialog.html

Categoria:

Știați că:

Citeste mai mult

:  Includerea religiei în trunchiul comun pentru învățământul obligatoriu a generat numeroase dezbateri. În acest context, opiniile elevilor, cadrelor didactice și ale părinților cu privire la statutul si rolul religiei în scoală sunt importante ca sursă de cunoaștere a intereselor acestora. Însă, date fiind fundamentele istorice, sociologice, psihologice și pedagogice ale curriculumului, opiniile actorilor educației în raport cu curriculumul școlar au valoare limitată. Ele constituie un reper important (dar nu singurul) pentru cunoașterea așteptărilor și opiniilor elevilor, părinților și profesorilor, ca una dintre sursele de creștere a relevanței educației.

Este destul de dificil să se ofere elevilor din toate confesiunile și religiile acces la educația religioasă specifică religiei lor în școală. Elevii care se declară dintr-o altă religie decât majoritatea, pentru a asigura acces la educația religioasă pot participa, dacă doresc și au acordul părinților, la activități de educație religioasă în comunitatea lor, activitățile lor fiind recunoscute de către școală ca activități școlare.

Cu excepția acestor diferențe, studiile și modul în care decurg  în mod concret orele de educație religioasă în școală, demonstrează că diferențele religioase nu sunt subiect de discriminări sau de respingere a elevilor, ei neținând cont de aceste etichete în momentul în care participă (interacționează și colaborează)  într-o gamă variată de activități.

În general, predarea religiei în școli, indiferent de confesiune, se face în concordanță cu principiile pedagogice și are caracter de informație culturală evitând astfel încercările unora de a clasa sub semnul îndoctrinării religioase prozelite elemente care țin de formarea unor valori și atitudini eminamente pro sociale și identitare. Predarea se face confesional pentru că așa cum spune renumitul prof. univ. Dr. Constantin Cucoș: „ În primul rând, culturalizarea religioasă este o formă de enculturare, adică de introducere, conștientizare și apropriere de către copil a valorilor comunității de bază. Este o chestiune de bun simț să i se prezinte individului, mai întâi, ceea ce ține de amprenta culturală a mediului din care face parte și în care este pregătit să intre. O formare de calitate presupune o introducere graduală  în etosul grupului de apartenență, în cunoașterea, reprezentările și imaginarul lui. Începem să cucerim spațiul cultural proxim prin cunoașterea unor repere, de asemenea, de ordin istoric sau geografic. Este firesc ca un român să învețe limba română, un ungur să învețe limba maghiară și așa mai departe. La fel de firesc mi se pare ca un copil aparținând cultului ortodox să fie introdus în etosul religiei în cauză, un catolic în perimetrul cultului săi, un neoprotestant în confesiunea de care ține etc. Cel puțin la vârstele mici, elevii trebuie instrumentalizați cu valorile apropiate, experimentate parțial, în mod progresiv, din aproape în aproape, pe măsura putinței minții și a spiritului lor. Un principiu al educației ne spune că este bine să ne bazăm pe anumite prealabile și bagaje experiențiale ale individului, să le facem aliat, să clădim pe ele conduite noi, mai complexe. Nu cred că o de-centrare religioasă, prin prezentarea altor religii, începută la vârste fragede, este de bun augur. Copilul trebuie „instalat” mai întâi în religia proprie, și apoi i se „deschid ochii” (mintea, sufletul) și către alte religii sau confesiuni. Ca să înveți o limbă nouă, e necesar să stăpânești una de bază, prin intermediul căreia vei asimila și pe cele „străine”. Calitatea instalării în referențialul prim garantează înțelegerea sau asimilarea și a altora, mai târziu.”Nu este omisă nici cunoașterea altor religii, existând în programa de predare module de prezentare a lor, în special dedicate ciclului liceal ,nivel la care capacitatea de sinteză și abstractizare permite o viziune obiectivă de ansamblu.

Spre exemplu, ca religie, prin sine însăși, creștinismul promovează valori umane, pro sociale care nu pot decât îmbunătăți comportamentul tinerilor în societate.

http://www.constantincucos.ro/2013/03/e-nevoie-de-o-educatie-religioasa-confesionala

http://www.scribd.com/doc./39911900/Educația-Interculturala-doc-LITERATURA

Categoria:

Știați că:

Citeste mai mult

Provocările sau încercările dialogului interreligios sunt în primul rând de ordin spiritual.

  1. Provocare pentru iubirea față de aproapele:adică avem noi, oare, capacitatea spirituală de a întâlni și a-l primi pe străinul a cărui etnie și religiesunt diferite de cele ale noastre?
  2. Provocare pentru deșteptarea duhovnicească:avem noi, oare, capacitatea de a afla chiar și în deosebiri prilejuri de a învăța de la ceilalți anumite valori pe care le-am uitat sau pe care le-am cultivat prea puțin, cum ar fi fervoarea rugăciunii, practicarea postului, bucuria ospitalității și importanța centrală a familiei în viața omului, dimensiunea profundă a vieții comunitare, rolul generozității și al gratuității în celebrarea vieții, armonia relațiilor cu ceilalți?
  3. Provocare pentru fidelitatea față de propria identitate religioasă, adică: cum să putem rămâne aceiași când totul este diferit în jurul nostru? Cum să-ți păstrezi identitatea religioasă fiind minoritar, într-un context diferit? Cum să rămâi nepracticant într-un context religios în care practicarea religiei este esențială pentru existența umană?
  4. Provocare pentru solidaritatea, prin rugăciune și faptă, cu minoritățile creștine aflate în dificultate sau chiar persecutate în diferitele părți ale lumii.

Papa Francisc s-a adresat oaspeților francezi de diferite crezuri, astfel ”veți putea să vă susțineți reciproc pentru a fi ca pomii bine plantați, înrădăcinați în solul istoriei și tradițiilor voastre contribuind  ca oameni de bună credință la transformarea «zi după zi a aerului poluat al urii în oxigenul fraternității» (ibid.).
Papa Francisc: ”Vă încurajez să faceți să crească o cultură a întâlnirii și a dialogului, a promovării păcii și să apărați, cu blândețe și respect, sacralitatea oricărei vieți umane împotriva oricărei forme de violență fizică, socială, educativă sau psihologică. Vă îndemn să ne rugăm unii pentru alții, să cerem de la Dumnezeu darul păcii pentru fiecare dintre noi. Îl rog pe Dumnezeu , părintele tuturor oamenilor să ne ajute să mergem ca frații pe calea întâlnirii, dialogului și concordiei în spirit de colaborare și de prietenie!”.

Dialogul interreligios la nivel național și internațional între reprezentanții diferitelor religii trebuie completat printr-o educație și o formare permanent favorabilă dialogului interreligios atât în școlile teologice ale diferitelor confesiuni și religii, precum și în comunitățile liturgice. Astfel încât dialogul să nu se realizeze printr-o simplă directivă sau recomandare venită din afară, ci să devină o stare de spirit și o practică obișnuită, pentru binele comun al cultelor religioase, al societății și al culturii conviețuirii. Dialogul interreligios va trebui să facă față noilor probleme ale societății, precum: libertatea lipsită de responsabilitate, polarizarea socială, sărăcia, criza valorilor, șomajul, criza familiei etc. În acest sens, libertatea religioasă trebuie să se afirme și în coresponsabilitate socială și cooperare între culte în favoarea demnității umane și a binelui comun. Pentru a apăra mereu și pretutindeni demnitatea umană, drepturile omului, libertatea de exprimare, democrația, Statul de drept și alte valori care constituie astăzi baza dialogului, este necesar existența unor convingeri ferme și cultivarea unei spiritualități profunde.

În acest sens Patriarhul Biserici Ortodoxe Române, Daniel preciza:

În pofida deosebirilor de religie și de cultură, de abordare sau de motivație, în fața suferinței și a umilirii demnității umane, Bisericile, religiile, Statele, organizațiile internaționale și indivizii au din ce în ce mai mult o responsabilitate comună față de viața umană și față de ocrotirea naturii și a mediului înconjurător. Prin urmare, libertatea noastră spirituală autentică se măsoară după intensitatea iubirii sau solidarității noastre față de persoanele sau popoarele aflate în dificultate.

În mod paradoxal, secularizarea societății actuale îndeamnă la căutarea sfințeniei, care unește în ea pacea și dreptatea, responsabilitatea și iertarea, drepturile celorlalți și îndatoririle noastre, întrucât izvorul sfințeniei este dragostea frățească (diferită de iubirea pătimașă și posesivă) care-și are rădăcinile în Dumnezeu, Prietenul veșnic și Avocatul umanității. Într-o societate secularizată se câștigă pe planul libertății individuale, dar se slăbește comuniunea cu ceilalți la nivelul familiei și al societății.”

http://ziarullumina.ro/provocarile-dialogului-interreligios-12288.html

https://www.vaticannews.va/ro/papa/news/2018-06/papa-francisc-discurs-emouna-fraternite-alumni-dialog.html